Minte si suflet by Ilias Papageorgiadis
Liniștiți-vă, România nu va intra în colaps! Nu confundați o țară cu politicienii ei
– ”Totul este blocat… Toți investitorii mi-au spus să opresc totul și să aștept să vedem ce se va întâmpla.” – ”Este absolut normal! Trebuie să așteptăm câteva zile pentru a vedea în ce direcție ne vom îndrepta…” – ”Nu, nu… Unii din ei spun că-și vor anula proiectele și vor pleca dintr-o țară atât de coruptă.” – ”Și cine anume aruncă toate aceste acuzații?” – ”Noi, românii! Tu nu ești la curent cu ce spune lumea? Țara asta pare cea mai rea din lume…” – ”Cu tot respectul dar mă îndoiesc că ai idee ce înseamnă ”cea mai coruptă țară din lume”… Crezi tu că toți acești investitori vor pleca abandonând proiecte deja începute doar pentru că românii au o părere critică despre țara lor?” – ”Desigur! Avem o țară de nimic cu politicieni hoți… Ne merităm soarta!” – ”Permite-mi să nu fiu de acord cu tine! În primul rând, când vorbim despre afaceri, lasă deoparte, te rog, populismul și mesajele transmise de posturile TV . Apoi… Nu toți politicienii sunt hoți…” – ”Dar sunt hoți și se comportă ca niște lipitori ce sug sângele țării…” – ”Din nou… Nu toți politicienii sunt hoți și nu toți au intenții rele… Cunosc personal oameni care fac tot posibilul chiar și într-un mediu în care sunt înconjurați de incompetenți. Admit că sunt o minoritate, dar totuși… ” – ”Dacă lumea te-ar auzi spunând aceste lucruri, cu siguranță ai fi bătut…” – ”Așa cum spunea un mare general al Greciei Antice , bate-mă, dar ascultă ce am de spus!” – ”Oamenii aceștia ne-au furat țara și de aceea, investitorii vor pleca acum…” – ”Faci o greșeală fundamentală: confunzi țara cu politicienii săi… Desigur că majoritatea politicienilor sunt de o calitate foarte slabă și sunt de acord că există foarte multe probleme serioase, dar nu uita că România are o populație de peste 20 de milioane de cetățeni…”
36
Made with FlippingBook