Minte si suflet by Ilias Papageorgiadis

„Locaţia centrală, de vârf” Îmi spusese că voi fi surprins să văd cât de aproape este situat terenul faţă de orice punct de reper. Am condus prin spatele unei fabrici. „Am ajuns?” „Aproape.” Am mai mers încă câţiva kilometri prin noroi, după care am ajuns la un şantier. Era un drum nou, încă în construcţie. O maşină pe un drum pietruit lasă în urmă foarte mult praf. „Gât de Aur” îi cunoştea pe toţi cei de acolo şi a vrut să îmi dovedească acest lucru. Astfel că, după ce am mai mers un minut, am oprit în apropierea unor muncitori şi el a deschis geamul pentru a-i saluta. Nu m-am plâns, mi-am acceptat soarta. Un val de praf a invadat maşina, iar eu am savurat momentul, în vreme ce vedeam cum costumul meu îşi schimba culoarea. Am mai mers alţi câţiva kilometri, iar atmosfera din maşină era un amestec de aer slab împrospătat şi praf, mult praf. Îmi povestea despre importantele conexiuni pe care le are în mediul politic. Am ajuns la ceea ce urma să devină o intersecţie; de aici începea un alt drum de piatră. Am făcut stânga şi am mai mers câţiva kilometri. În cele din urmă, am ajuns la destinaţie. Am deschis portiera şi am sărit afară, încercând să respir aer proaspăt. În partea stânga se întindea o zonă agricolă plană. În dreapta, un deal destul de înalt, cu o înclinaţie de 50 de grade. M-am intors cu spatele la deal şi am spus: „Bun, haide să vorbim acum despre proprietate…” „Unde te uiţi? Terenul este în spatele tău!” „Lasă prostiile, bună glumă.” „Nu, vorbesc serios, terenul este în spatele tău. ” M-am întors. „Dar, ăsta e un deal.” „Şi ce dacă?” „Acum ar trebui să construim fabrica pe un deal? Ai mai văzut aşa ceva în viaţa ta?” „Nu, dar cu siguranţă trebuie să fie multe. Dar nu fii supărat. Priveşte cât este de frumos”. A luat schiţa proprietăţii şi a încercat să îmi arate limitele proprietăţii. Speram să fie un coşmar din care mă voi trezi. „Este o locaţie centrală, de vârf?”, l-am întrebat eu. „De ce? Ştii ce va fi aici la terminarea construcţiilor?” „Presupun că un drum de ţară. Nu este nimic în jurul nostru pe o rază de mai mulţi kilometri. M-am uitat la ceas. Trecuseră exact 55 de minute. „M-ai adus aici, irosind o oră doar pentru a-mi arăta singurul deal dintr-o zonă agricolă plană?” „Da, dar are o locaţie strategică.” „Da, dacă Dracula s-ar întoarce din morţi, i-ar fi plăcut să îşi construiască aici castelul. Este o locaţie excelentă pentru a monitoriza întreaga zonă. Dar noi ne dorim să construim o fabrică. Nici măcar nu putem ajunge în vârf cu maşina.” „Dacă vrei să faci afaceri serioase

51

Made with