Minte si suflet by Ilias Papageorgiadis

bunicul tău transpira ca de obicei… după fiecare înghițitură, ne ridicam privirea și ne uitam în ochii celorlalți… mama venise înapoi și a întrebat dacă era totul în regulă sau dacă mai aveam nevoie de ceva… tata nu s-a uitat la ea, dar i-a răspuns cu o întrebare: „Da. Spune-ne, te rog, cât valorează numele nostru?” Mama se blocase. – „Ce vrei să spui?” – „Spune-ne, nevastă mea, cât valorează numele nostru?” a repetat tata. – „Așa cum spui mereu, că nu are preț”. Bunicul nu a răspuns. A continuat să mănânce. Trecuse prin două războaie mondiale și prin migrația din Turcia către Grecia atunci când și-a pierdut toți banii și a revenit pe pământurile natale numai cu hainele de pe el. Avea 67 ani și era încă prea mândru să caute scuze … Cred că a fost cea mai lungă cină din viața mea. După ce am terminat de mâncat, am luat o hârtie și am început să calculăm. La vremea aceea nu existau polițe de asigurare a riscurilor … Mieii erau nevânduți și cel mai probabil aveam să recuperăm numai o mică parte din valoarea lor. Pe de altă parte, peste 150 de săteni avuseseră încredere în noi și își așteptau banii… știau că își dăduseră mieii „ negustorilor Papageorgiadis, care plătesc, indiferent de situație. Care nu au păcălit niciodată pe nimeni”. Nu aveam banii… puteam numai să sperăm la un împrumut … dar cine să ne dea atâția bani? Soarele răsărise și noi încă discutam. Am analizat fiecare variantă posibilă, ne-am stors creierii și ne-am tot gândit. Într-un final, am luat o decizie: „Mai bine să fim luați de prosti decât de hoți. O să găsim o soluție să plătim oamenii”. Împrumutul Nu era simplu să-ți asumi o asemenea decizie. Am dat toți banii pe care îi aveam să plătim avans sătenilor. Am explicat situația, dar nu toată lumea a vrut să înțeleagă, deși aceasta a fost realitatea. Curând localitatea nostru și regiunea întreagă vorbeau despre faptul că „familia Papageorgiadis fusese sabotată, iar acum se străduiesc să

23